Zmeu roşu cu chip
Mi-am eliberat mâinile literele s-au aşternut, nişte forme pe albeaţa ochiului de hârtie. am îndoieli - frânghii subţiri pe care prind în cleşti din lemn feţe de pernă cu chipul şi asemănarea ta trec un culoar lung ca un tunel în dreapta am o pădure desenată şi în stânga hainele tale la uscat decolorate de sezoane întregi mi-am strâns îndoielile le-am răsucit mi-au legat mâinile dar am învaţat să lucrez ca o maşinărie cu minute prescrise sau grame suficiente m-am automatizat lacrimi artificiale plâng pe propriul umăr inima ţinută la cald învelită în puful de vise m-a trezit din comă mi-am eliberat mâinile au pornit într-o mişcare circulară pe deasupra norilor. n-am ştiut că îţi aparţin nu te-aş mai fi atins aş fi suflat fin ca o respiraţie de înger obosit peste sinusoida trupului tău feţele de pernă - planoare umflate de aer ridicate la incidenţa cu cerul le-am pierdut formele s-au răsucit în g