Dorm împachetată într-un ambalajcocon sau metafizică în cămaşa de noapte
Cum mă trezesc
mă umflu cu pompa de timp comprimat
îmi pun haine largi și adaptate
Cu găuri de aerisire și lăcașuri pentru baterii
sunt un experiment personal și public
țin conferințe și seminarii în spațiul
liber al terasei blocului, de unde
îmi dau drumul și căderea e
lină până la etajul unu unde mă
așteaptă doamna popescu care mă salută
cu aceași admirație de ani de zile
și îmi spune „ce mare te-ai făcut!”
ferestrele capătă alte dimensiuni
Ca într-o expoziție minimalistă
în care expun pânze mari
pe care nativ și naiv
doar pulverizez personaje gălbui/cenușii/alburii
cohortele depresiilor matematice
pentru că mă opresc
și profu de mate de la doi
îmi zâmbește ca o ecuație enigmatică
iar o iau de la capăt întind mâinile și planez
împrăștii cu verbele mele preferate.
„ce îmi trebuie mie poezia ?”
eu zbor și fără aripi,
sunt planificată
știu toți vecinii din bloc
cum măsuram distanța
de la marginea terasei
până la primul plop
o cascadorie pe care o fac de ani de zile mental
„ce mare te-ai făcut !”
aud în zborul meu întrerupt
din etaj in etaj
Pompa de timp funcționează
și eu cresc ca o gogoașă uriașă
din care mă feliez bucată cu bucată
sunt un desert în familie
și fericirea se întruchipează în gust
și „mmm...ce buna esti!”
când vine seara am o supapă laterală
bateriile se scurg epuizate
și hainele mele ca într-un vacuum
mă pregatesc pentru somn
împachetată într-un
ambalajcocon.
Comentarii